BC Sirius şi-a adus coordonatoare de joc americancă înaintea meciului cu Aradul!

by Sorin Haut

Pe locul 5 ca şi număr de victorii în Liga Naţională de baschet feminin, opt la număr şi cu 21 de puncte în clasament, BC Sirius se numără, alături de CSM Alexandria, printre revelaţiile de până acum ale campionatului. Târg-mureşencele se anunţă adversare dificile în meciul de sâmbătă, ora 19, (etapa a 16-a) pentru liderul FCC UAV Arad, 29 de puncte, atâta timp cât gazdele contează pe cinci straniere, patru americance şi o austriacă! Ultima baschetbalistă de peste Ocean a fost transferată chiar ieri, fiind anunţată oficial aseară, este vorba despre coordonatoarea de joc americană Alexis Cortez, 24 de ani, fostă jucătoare în campionatul universitar american (NCAA), la Utah Valley University. Ea a semnat în primăvara anului trecut în liga a treia din Franţa, cu Colomiers, de care însă s-a despărţit în iarnă. BC Sirius mai contează pe americancele Sherill, Allen şi Griffin şi pe austriaca Solyom, dar şi pe câteva jucătoare românce experimentate, cum ar fi Badi, Chiş şi Meszaros, astfel că misiunea “galben-albastrelor” în deplasarea din acest weekend nu se anunţă deloc simplă.

Misiune grea pentru „galben-albastre”, în meciul de sâmbătă seară

Chiar dacă a pierdut categoric în primul meci al anului, scor 40-113 pe terenul campioanei Sepsi, Sirius a revenit rapid şi s-a impus clar într-o altă deplasare, 78-60 la Olimpia Braşov, Aradul tremurând pentru victorie sub Tâmpa. În tur, FCC UAV s-a impus fără emoţii în faţa mureşencelor, cu 74-54. Şi Jose Araujo şi-a primit o americancă la început de an, Shereen Sutherland având la dispoziţie această săptămână pentru a se integra cât mai bine în echipa arădeană. Patru straniere (americancele Keys şi Sutherland, sârboaica Hadzovic şi cehoaica Vitulova) are liderul campionatului, a cincea jucătoare străină, cipriota Akathiotou având şi cetăţenie română. FCC UAV speră să nu se mai confrunte cu cazuri de COVID-19 în lot, la fel ca în toamna anului trecut, când meciul tur dintre cele două formaţii a fost amânat tocmai din acest motiv.

Facebook Comments