„Bătrâna Doamnă” vrea să fie „fresh” cu Dinamo! Pleacă cu charter în capitala Moldovei

by Sorin Haut

Liga 1 continuă într-un ritm nebun, iar clubul UTA se află în faţa celei mai lungi deplasări din campionat. După calcule şi tergiversări, s-a decis ca în capitala Moldovei să se plece în această după amiază cu avionul, de pe Aeroportul din Arad, asta pentru a nu se pierde două zile preţioase pe drum şi a nu obosi echipa înaintea meciului de duminică, cu Dinamo. Arădenii nu vor pleca pe calea aerului cu o cursă de linie, ci cu un charter închiriat, pentru care clubul va achita în jur de 13 mii de euro! Iar miercuri, înainte de miezul nopţii, vor fi din nou acasă. Laszlo Balint mulţumeşte conducerii pentru  acest efort financiar făcut în beneficiul echipei: „Țin să mulțumesc conducerii clubului pentru că a înțeles importanța acestei deplasări și vom merge cu un avion charter. Ar fi trebuit să petrecem zile întregi pe drum pentru că nu sunt zboruri directe. Ar fi trebuit să facem escală la București, unde să stăm foarte multe ore, atât la dus cât și la întors. S-au făcut niște calcule și, chiar dacă această deplasare este mai scumpă decât în mod normal, încă odată mulțumesc conducerii că a înțeles importanța refacerii și evitării oboselii ce s-ar fi acumulat pe un drum atât de lung. Bineînțeles, se ține cont și de faptul că duminică jucăm din nou, contra celor de la Dinamo”, a precizat Laszlo Balint.

Absenţe importante pentru UTA: lipseşte „fundaşul de fier”!

UTA va avea absenţe importante, miercuri, la Iași. Trei dintre titularii meciurilor jucate în acest an nu vor juca: Benga şi Simo sunt suspendaţi, iar Hora accidentat. De asemenea, rusul Shlyakov își va amâna debutul din pricina pașilor birocratici pentru procesul de legitimare, iar Albert Voinea nu este încă refăcut după problemele medicale. Buhăcianu şi Tescan sunt în lotul de 19 anti-Iaşi, dar rămâne de văzut dacă se va apela la ei. Cea mai mare problemă pentru UTA este că nu îl are în centrul defensivei pe Alex Benga. Tot din cauza suspendării, fundașul a mai lipsit cu Sepsi și Astra, iar UTA a încasat nouă goluri. Cu Viitorul și Voluntari, arădenii nu au luat gol cu Benga pe teren, iar cele două reușite ale lui FC Argeș au venit și ele când apărătorul arădenilor era deja în tribună după ce a fost eliminat. Meciul dintre Poli Iaşi şi UTA contează pentru etapa a 19-a din Liga 1 şi începe la ora 17:30, urmând să fie transmis pe Digi Sport, Telekom Sport şi Look Sport.

Facebook Comments