„Bătrâna Doamnă” îşi regăseşte golgheterul: „Talent incontestabil, este arădean şi iubeşte clubul”

by Sorin Haut

Adrian Petre va redeveni oficial fotbalistul UTA-ei, iar în acest weekend ar trebui să ajungă la Arad pentru a semna contractul cu fosta sa echipă. După succesul de la Clinceni, Laszlo Balint a vorbit, în sfârșit, despre noul său atacant:. „Sper ca Adi Petre să aducă un plus pentru ce avem nevoie în compartimentul ofensiv și nu numai. Eu am mai spus-o, UTA are nevoie de orice jucător care poate aduce un plus de valoare la nivelul lotului și de orice jucător care vine cu atitudinea corectă și potrivită pentru ceea ce ne dorim noi de această echipă, de la spiritul ei”, a punctat antrenorul „roș-albilor”, luat totuşi prin surprindere de revenirea lui Petre la UTA. Vă reamintim că Balint nu era la curent, acum câteva zile, cu interesul „Bătrânei Doamne” pentru fostul ei golgheter, declarând în două rânduri că nu ştie nimic şi că jucătorul este „subiect închis”. Ulterior, Balint ar fi fost convins de Alexandru Meszar să îl primească în lot pe Adrian Petre. Probabil, antrenorul UTA-ei s-a arătat iritat de faptul că transferul se face cumva peste „capul său” şi al impresarului Apostu, cei doi având mână liberă la transferuri. Mutarea a fost confirmată însă și de impresarul din anturajul echipei arădene, Bogdan Apostu, provocat la o discuție de presa din capitală după meciul UTA-ei la Clinceni.

Gyuszi Balint, de la „subiect închis” la…”Sper să aducă un plus”

Nu aș vrea să vorbesc foarte mult, pentru că nu e reprezentat de mine, dar știu că va veni şi Adrian Petre. Va aduce un plus la UTA. Are un talent incontestabil, să fim serioși. Dacă ne raportăm la situația lui, sincer vorbind, el are mai mare nevoie de UTA, decât are UTA de el. UTA îi întinde o mână de ajutor, dar e normal să se întâmple asta. E un fotbalist pe care clubul a luat bani, e arădean și iubește acest club. E profesionist, de mare caracter, iubește această echipă. Ești mult mai implicat când ai astfel de sentimente. Visele nu se cuantifică în bani. El va renunța la o sumă foarte mare de bani pentru a juca la UTA. Aradul nu îi poate plăti un astfel de salariu. El vine din postura de jucător liber de contract, după cum a spus-o și domnul Becali. Nu îi va activa cel de-al doilea contract”, a declarat Bogdan Apostu, preluat de gsp.ro.

Petre se poate regăsi la Arad, duminică va sta în tribune

Fotbalistul, care va împlini 23 de ani pe 11 februarie, este impresariat de impresarul orădean Cătălin Sărmășan. Adrian Petre nu traversează însă deloc o perioadă fastă, el dezamăgind la FCSB, unde a avut totuşi şanse puţine, pentru ca apoi să nu se regăsească nici în Italia, la Cosenza. În Serie B a evoluat în doar şapte partide, fără să înscrie vreun gol. Fostul internațional de tineret are cale liberă spre UTA şi duminică va lua loc în tribune, la meciul cu Hermannstadt, ce începe la ora 13:30, pe arena „Francisc Neuman”. Adrian Petre a fost golgheter la UTA în sezonul 2016/2017, când reuşea să marcheze 31 de goluri.

 

Facebook Comments