BATRANA DOAMNA A OBOSIT: GAZ METAN MEDIAS – UTA 3-1 (1-0)

by Sorin Haut

Gaz Metan Mediaş s-a impus clar în derby-ul de astăzi, cu UTA Bătrâna Doamnă, meci contând etapa a 14-a, prima a returului din „B2”. Arădenii au făcut o primă repriză mediocră spre slabă, arătând prea puţin pe faza ofensivă. Gazul a fost cea care a avut iniţiativa, iar Stancu, Figliomeni şi Dosantos au ratat ocazii bune la poarta lui Miron. De partea cealaltă, „roş-albii” au fost periculoşi doar la incursiunea lui Botiş, care a reluat puţin alături după cornerul executat de Copil. Cu două minute înainte de pauză, Burlă a ratat o intercepţie, Munteanu a scăpat pe dreapta şi a centrat pentru Olaru, care singur în careu, a făcut 1-0. Pauza nu a fost un sfetnic bun pentru UTA, care a primit o nouă lovitură în minutul 47, atunci când Figliomeni a luat o acţiune pe cont propriu şi a marcat cu un şut plasat, din careu.

Prea puţin pentru un lider

Tot medieşenii au fost mai periculoşi în continuare, iar cursa lui Munteanu a fost cu greu stopată de Polgar. Nou intratul Hlistei a intrat bine în meci şi a scos în minutul 73 un penalty, transformat cu precizie de Copil. Speranţele arădenilor au fost năruite în minutul 86, atunci când Abrudan a marcat cu capul din patru metri, încheind astfel socotelile în derby, scor final 3-1. Apatică şi lipsită de curaj, UTA a arătat prea puţine pentru un lider, predând primul loc chiar adversarei de astăzi, care cu Leo Grozavu la cârmă începe să arate din nou ca principala candidată la promovare.

În scădere de turaţie

Bătrâna Doamnă scoate doar un punct, şi acela in extremis, din deplasările de la Tărlungeni şi Mediaş, contabilizând a doua înfrângere stagională, ambele eşecuri provocate de aceeaşi Gaz Metan. Roland Nagy a început meciul de la Mediaş în formula: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (57 Hlistei), Chindriș, Gligor (57 Rus), Copil – Adrian Petre (77 Man), Curtuiuș. Etapa viitoare, UTA BD înfruntă pe teren propriu pe „U” Cluj, echipă care este în mare revenire de formă, cu cinci victorii la rând.

Foto: UTA Arad (facebook)

Facebook Comments