Bătaie de joc la stadion: apa a curs în vestiarul UTA-ei, iar gazonul deja se rupe!

by Sorin Haut

Problemele încep să se adune tot mai mult la noul stadion, care deşi nefinalizat, a avut parte de o inaugurare tipică vremurilor demult apuse, cu zeci de membri şi prieteni de-ai partidului, cu panglici şi cuvântări ce ne amintesc de vremurile comuniste. Trebuie să ai mult tupeu să te lauzi cu o arenă oricum prost făcută şi înghesuită într-un spaţiu restrâns, ce încă nu este gata nici după mai bine de şase ani de lucrări. Ca să nu mai vorbim de proiectul făcut în bătaie de joc, pe banii arădenilor. Doar că aceşti politicieni sau ce or fi ei au obrazul gros, o făceau la fel şi dacă construcţia stadionului dura 20 sau 30 de ani. O fac pentru că li se permite, pentru că simt că sunt înconjuraţi de oameni slabi, fără caracter, ce pot fi repede prostiţi sau intimidaţi. Mai simt că oraşul, dacă se poate numi oraş, este doar al lor, iar totul le aparţine. La doar câteva ore după circul de prost gust pus în scenă ieri de Falcă, Bibarţ şi ai lor, au apărut marile probleme. Iar de suferit are decât UTA!

Gazonul de proastă calitate de pe „Francisc Neuman” a început să se rupă încă de la primul antrenament, iar în vestiarul echipei a curs apa prin tavan, după ce suporterii au spălat scaunele de la tribuna I. La prima ploaie mai sănătoasă probabil că va fi inundaţie, iar utiştii vor avea nevoie de bărci să intre în vestiar. O acţiune de altfel lăudabilă a fanilor, de a face curăţenie în stadion în locul celor din Primărie. Mai era însă o zi până la intrarea în campania electorală şi nu au avut timp pentru toate, trebuia să fie marcat momentul festiv. Aşa e la comunişti, totul este calculat la minut, contează doar interesele lor şi ale partidului.

Noroc că spectatorii nu au acces încă la meciuri, altfel şi-ar fi luat probabil mii de înjurături de la cei care ar fi căutat locuri de parcări inexistente, pentru că…aţi ghicit, parcarea nu e gata.  O altă problemă gravă şi pe tema căreia vom mai reveni este lipsa închiderii stadionului în părţile laterale şi superioare ale tribunelor, existând pericolul unor accidente grave sau a unui disconfort serios pentru spectatori, în cazul în care vremea este potrivnică. Aşadar, nici nu a început bine campionatul, că la noul stadion apar problemele mari. Vom reveni.

 

Facebook Comments