BASMELE SUNT VECHI DE MII DE ANI. AU APARUT INAINTEA BIBLIEI

by Florian Popa

Basmele sunt vechi de când lumea. La propriu. Un studiu recent arată că unele dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii sunt de fapt mai vechi decât se credea.

Teoriile de până acum arătau că basme precum „Frumoasa şi Bestia” sau „Jack şi vrejul de fasole” datează din secolele 17-18.
Noul studiu bazat pe aplicarea unui model matematic ar demonstra că în realitate aceste poveşti sunt vechi de patru până la şase mii de ani.
De fapt, ele sunt mai vechi chiar decât limbile europene moderne, precum engleza, franceza, germana şi rusa, precedând până şi religiile majore ale lumii.
Unii cercetători nu exclud ca basmele respective să fi influenţat scrieri din mitologia greacă şi romană sau Biblia însăşi.
„Versiuni ale acestor basme probabil că au fost spuse la începuturi într-o limbă ancestrală dispărută, din care au evoluat în timp limbile moderne”, spune unul dintre autorii studiului, Jamie Tehrani de la Universitatea Durham din Marea Britanie, citat de Discovery News.
În opinia sa, „este remarcabil că aceste poveşti au supravieţuit atât de mult, fără să fie scrise”.
Basmul „Jack şi vrejul de fasole” de exemplu este vechi de cinci mii de ani. Cel mai vechi este „Fierarul şi Diavolul”, care ar data de acum şase mii de ani, adică de prin Epoca Bronzului. Este povestea unui fierar care face un pact cu Moartea, pentru a căpăta puteri supraomeneşti, după care-l păcăleşte pe Diavol, pentru a-şi recăpăta sufletul.
Nu toată lumea este însă de acord cu descoperirea cercetătorilor de la Universitatea din Durham. Un expert în folclor de la Universitatea din California, Berkeley, John Lindow, contestă originea acestui din urmă basm, potrivit sciencenews.org. El se îndoieşte că în vocabularul de acum şase mii de ani ar fi existat cuvântul „fierar”, lucru ce-l face să creadă că povestea respectivă ar fi de fapt mai recentă.
Autorii studiului îşi menţin însă punctul de vedere şi spun că astfel de poveşti sunt transmise din generaţie în generaţie, din timpuri străvechi.
Aceste descoperiri au apărut în publicaţia Royal Society Open Science.

 

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments