Băsescu: Înregistrările prezentate de Ghiță sunt reale, dar sunt editate

Traian Basescu scrie intr-o postare pe Facebook ca inregistrarile prezentate de Sebastian Ghita sunt reale, dar sunt editate, ceea ce creeaza confuzii. "Cu privire la aceste inregistrari, fac urmatoarele precizari: 1. Inregistrarile au fost facute in cadrul unor discutii private in ultimele luni ale anului 2016; 2. Recunosc inregistrarile ca fiind reale; 3. Autorul a procedat la editarea inregistrarilor, ceea ce este de natura a crea unele confunzii; 4. Nu m-am intalnit niciodata cu judecatoarea Camelia Bogdan si, implicit, nici nu am discutat cu domnia sa dosarul Voiculescu; 5. Afirmatiile mele sunt legate de informatii primite de la structurile specializate si nu de la procurori sau judecatori, cu care nu am discutat niciodata dosarul ICA (Voiculescu); 6. Inca inainte de terminarea mandatului si, in mod deosebit, dupa terminarea acestuia, am vorbit frecvent in spatiul public, dar si in intalniri private, exemplificand ceea ce eu consideram a fi abuzuri cu elemente din dosare pe care le cunosteam. In acelasi timp, am vorbit, ori de cate ori am avut ocazia, despre nevoia punerii sub control real de catre Parlament a activitatii serviciilor de informatii, si, in mod deosebit, a SRI", noteaza presedinte pe Facebook.