Baschetul şi voleiul se opresc! FCC Arad şi ProVolei, meciuri amânate

by Sorin Haut

Pandemia de coronavirus ce amenință și România oprește sportul românesc. Astfel, Federaţia Română de Baschet a decis să suspende toate competiţiile până în data de 31 martie:

”În vederea prevenirii extinderii pandemiei de COVID-19, Comitetul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Federatiei Romane de Baschet, dupa o consultare cu majoritatea reprezentantilor cluburilor din Ligile Nationale de Baschet si a conducerilor Colegiului Central al Arbitrilor si Comisiei Centrale de Comisari, decide urmatoarele:

1. Suspendarea meciurilor din Liga Nationala de Baschet Masculin si Liga Nationala de Baschet Feminin pana la data de 31.03.2020.

2. Suspendarea meciurilor din Turneul Final al Cupei Romaniei 3×3, masculin, editia 2020, si a altor competitii oficiale de baschet 3×3, pana la data de 31.03.2020.

3. In functie de evolutia situatiei din Romania referitoare la pandemia de COVID-19, prezenta decizie va suporta modificari.” – e anunțul făcut de site-ul oficial al Federației Române de Baschet.

Așadar, primele meciuri din play-offul LBNF, dintre FCC Baschet și Universitatea Cluj sunt automat amânate pentru date ce urmează a fi stabilite.

Turneul semifinal de la Arad, amânat

De asemenea, turneul semifinal al Diviziei A2, seria de vest la volei masculin, nu se va mai disputa la finele acestei săptămâni, după ce Federaţia Română de Volei l-a amânat. Întrecerea va avea loc tot la Arad, la o dată ce va stabili ulterior.

Turneul ar fi trebuit să se dispute la sala de sport a Șc. Gim. „Aron Cotruș” din Grădişte, cu ProVolei Arad, CSM Suceava, Știința Bacău și CSU Brașov la start.

Facebook Comments