Bărbatul care şi-a înjunghiat fosta iubită şi pe fratele acesteia, condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare

by Florian Popa

Bărbatul de 32 de ani din judeţul Arad care şi-a înjunghiat fosta iubită la o petrecere, dar şi pe fratele acesteia, care ulterior a decedat în spital, a fost condamnat la 15 ani şi opt luni de închisoare de Tribunalul Arad, sentinţă care nu e definitivă, scrie agerpres.ro.
Condamnarea a avut loc fără acord de recunoaştere, iar instanţa a decis să aplice pedepse pentru mai multe fapte. Inculpatul, aflat în arest preventiv, a primit 14 ani închisoare pentru infracţiunea de omor, trei ani de închisoare pentru lovire sau alte violenţe şi doi ani de închisoare pentru violare de domiciliu. Instanţa a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, la care a adăugat sporul de un an şi opt luni închisoare, inculpatul urmând să execute 15 şi opt luni de închisoare.
Instanţa l-a mai obligat pe inculpat să plătească Spitalului Judeţean Arad tratamentele aplicate victimelor sale, în sumă de 5.667 lei, dar şi cheltuieli de judecată, 4.000 de lei.
În vederea distrugerii, instanţa a dispus confiscarea corpului delict, un cuţit de bucătărie cu lungimea lamei de 21 centimetri.
Atacul a avut loc, la începutul lunii iulie, într-o casă din localitatea arădeană Nădab. Agresorul a intrat în casa respectivă după ce a văzut pe Facebook imagini cu fosta iubită (24 de ani) care participa la o petrecere. Bărbatul a mers şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia (22 de ani), care a sărit în apărarea femeii.
Câteva ore mai târziu, când a fost localizat de poliţişti în localitatea învecinată Olari, agresorul a încercat să se sinucidă prin înjunghiere cu acelaşi cuţit, el fiind transportat cu răni la Spitalul Judeţean Arad, unde a fost plasat sub arest preventiv.
Bărbatul înjunghiat de agresor a decedat în acelaşi spital după câteva zile.

Facebook Comments