Bărbat înecat la Vărădia de Mureș

Bărbat înecat la Vărădia de Mureș
Ca urmare a unui apel la 112, pompierii arădeni au fost solicitați să intervină în această după amiază, în jurul orei 15:30, pentru căutarea unei persoane, posibil înecată în râul Mureș, în comuna Vărădia de Mureș. La locul solicitării s-au deplasat de urgență pompierii militari din cadrul Secției Bârzava cu barca pneumatică, un echipaj SMURD iar în sprijin, o ambulanță SAJ. După două ore de căutări, trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârsta de 57 de ani, a fost scos din apă de pompieri. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad vă recomandă să respectați regulile de prevenire pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite: • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat; • evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci; • nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii; • nu intraţi în apa rece înfierbântaţi; • nu vă aventuraţi în apă seara târziu sau pe timp de noapte; • nu vă aventurați în apă când sunteți în stare de ebrietate; • să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Scăldatul poate deveni un pericol dacă este alimentat de neglijență și de ignorarea regulilor!