Bărbat din Sântana, arestat preventiv pentru violență în familie. Soția, bătută crunt pe fondul geloziei și al alcoolului

Bărbat din Sântana, arestat preventiv pentru violență în familie. Soția, bătută crunt pe fondul geloziei și al alcoolului
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș au obținut arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat din orașul Sântana, județul Arad, cercetat pentru violență în familie.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis, la data de 27 ianuarie 2026, propunerea formulată de procurori și a dispus arestarea preventivă a inculpatului M.G.D., începând cu aceeași dată.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2026, în intervalul orar 23:00–01:00, bărbatul și-ar fi agresat soția la domiciliul comun, pe fondul geloziei și al consumului de alcool. Acesta i-ar fi aplicat femeii multiple lovituri cu pumnii, palmele și picioarele, pe aproape tot corpul.
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni grave: fracturi multiple de coaste, implicând două coaste, precum și numeroase echimoze la nivelul capului, brațelor și picioarelor. Conform documentelor medicale, rănile necesită între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale.
Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă procedurală menită să permită administrarea probelor și nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție. Totodată, măsura arestării preventive a fost dispusă pentru a înlătura un pericol concret pentru ordinea publică.