Bărbat din Cuvin, prins transportând ilegal lemne la Ghioroc

by Dana B.

Polițiștii Postului de Poliție Ghioroc au depistat un transport de material lemnos fără documente legale.

Polițiștii au depistat ieri, în trafic, pe raza localității Ghioroc, un bărbat de 40 de ani, din Cuvin, în timp ce transporta cu un atelaj hipon 1,5 metri cubi material lemnos specia carpen, fără a deține niciun document legal.

Materialul lemnos a fost indisponibilizat de polițiști, bărbatul fiind sancționat contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

Facebook Comments