Bărbat de 73 de ani, accidentat pe o trecere de pietoni de pe Calea Iuliu Maniu

by Cristian Dobre

Știri Arad. În această dimineață, în jurul orei 08:30, un arădean de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Iuliu Maniu înspre Calea Radnei, la intersecția cu strada Ioan Alexandru, a surprins și a accidentat ușor un bărbat de 73 de ani, angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Facebook Comments