Bărbat de 43 de ani din Lipova, prins cu țigări de contrabandă

Bărbat de 43 de ani din Lipova, prins cu țigări de contrabandă
Polițiștii orașului Lipova cercetează un bărbat pentru contrabandă. În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate. Procedându-se la controlul autoturismului, în interiorul acestuia au fost depistate 9.000 de țigarete de diferite mărci, timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă. Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.