Balint simte aerul tare al înălţimilor: „Am crezut că putem câştiga, eforturile ne-au fost răsplătite”

by Sorin Haut

UTA a învins Gaz Metan Mediaș cu 1-0, în ultimul meci contând pentru runda a șaptea din Liga 1, iar echipa lui Laszlo Balint urcă pe locul trei. Golul victoriei arădene a fost semnat de David Miculescu, în minutul 90, după o pasă foarte bună a lui Antal, iar Balint și-a lăudat jucătorii la finalul partidei de la Mediaș. Pe lângă locul trei din clasament, cu 14 puncte în 7 etape, UTA are șase partide consecutive cu gol marcat și trei meciuri consecutive fără să încaseze vreun gol! Am crezut că putem câștiga acest meci, am avut răbdare, eu cred că am controlat în mare parte ostilitățile, am avut ocaziile mai importante și probabil că toate aceste eforturi au fost răsplătite. Mă bucur foarte mult pentru David, are din nou o evoluție foarte bună, care a fost încununată cu un gol de trei puncte. Asta e dovada forței grupului nostru, dovada seriozității. Se vede la fiecare antrenament. Dumneavoastră vedeți doar lucrurile de la meci, dar la fiecare antrenament, indiferent de nume, experiență, statut, toată lumea e extrem de implicată și hotărâtă să facem ceva cu adevărat important în acest sezon.

Cred că am pregătit destul de bine meciul, am reușit să fim siguri la fazele fixe. Știam că Gaz Metan e o echipă extrem de puternică la fazele fixe. E încă o victorie fără gol primit, ceea ce e foarte bine. Campionatul e lung. La fel ca sezonul trecut, când intrasem în zona fierbinte, le-am spus că trebuie să avem încredere în potențialul nostru. Nu trebuie să ne lăsăm cuprinși de euforia acestui loc temporar. Ne bucurăm că avem constanță în rezultate, doar așa ne putem menține în plutonul fruntaș. Trebuie să păstrăm această abordare, această seriozitate. Abordarea jocului a fost extraordinară, a spus Laszlo Balint la microfonul celor de la Digi Sport.

Facebook Comments