Balint îşi continuă tirul la adresa rivalelor UTA-ei, iar FRF este pregătită să ia, astăzi, decizia!

by Rusu Flavius

Astăzi, ora 16 este videoconferinţă a FRF cu Liga 2 şi poate fi ziua decisivă, a clarificărilor oficiale în privinţa variantei de continuare a Ligii a II-a la fotbal. FRF trebuie să îşi asume decizia, oricum cu întârziere, dar sperăm noi conform regulamentului şi normelor UEFA în vigoare, care trebuie să ţină cont de meritul sportiv. Între timp, Laszlo Balint îşi argumentează logic şi regulamentar poziţia, aceea de a demonta varianta play-off-ului cu înjumătăţirea punctelor, considerată ilegală de antrenorul UTA-ei. Intervievat în această dimineaţă la emisiunea ProSport live, tehnicianul liderului autoritar al ligii secunde şi-a continuat tirul la adresa rivalelor la promovare care visează să se apropie de UTA printr-o variantă ce ar călca în picioare regulamentele:

“Noi respectăm competiţia, altfel am fi militat pentru îngheţare. Îmi doresc ca responsabilii FRF să ajungă la o decizie care să respecte meritul sportiv şi fair-play-ul şi să nu încalce regulamentul în vigoare. Noi, în calitatea noastră de lider autoritar, am fi putut milita liniştit pentru îngheţarea campionatului, având un avans considerabil, doar că respectăm competiţia şi vrem ca totul să se decidă pe teren. Este clar că meritul sportiv trebuie să primeze, varianta înjumătăţirii punctelor este ilegală şi împotriva regulamentelor sportive, iar dacă vom considera că suntem prejudiciaţi de o asemenea decizie, cei din conducerea clubului vor lua măsuri. Nu mi se pare normal ca reprezentanţii unor echipe de tradiţie, cu suporteri mulţi, să facă lobby pentru o asemenea variantă”, a declarat Gyuszi Balint. Antrenorul UTA-ei aşteaptă ca FRF să ia o decizie rapidă şi corectă, iar paralela adusă în discuţie de unii cu Liga 1, nu îşi are locul:

Sper ca cei de la FRF să aibă luciditatea necesară să ia o decizie regulamentară, pentru că mă repet, varianta cu play-off-ul cu înjumătăţire de puncte, poate fi combătută cu argumente. Am auzit că unii tot fac paralelă cu Liga 1, că şi acolo se înjumătăţesc punctele în play-off. Da, domnilor, doar că acolo a fost un regulament agreat de toate cluburile la începutul competiţiei, s-a jucat sezon regulat şi toată lumea ştie ce are de făcut. Nu se poate face nicio paralelă între cele două ligi, aici avem un regulament în vigoare, iar regula nu se poate schimba în mijlocul campionatului. Sigur, am înţeles că dacă nu pot fi reluate toate cele 14 etape, putem accepta o variantă excepţională, dar care să respecte meritul sportiv. Până la urmă, majoritatea echipelor ar fi avut de jucat 12-13 meciuri, nu 14, cum se spune, pentru că avem două echipe care nu mai participă în competiţie (n.n. referire la play-out-ul din Liga 1, unde probabil se vor juca toate cele 12 etape rămase).

Balint aşteaptă şi el măsuri de reluare a pregătirii şi competiţiilor ceva mai relaxate, dar pe de altă parte este îngrijorat de incertitudinea datei oficiale de reluare a campionatului, care pune echipele în dificultate: “Eu cred că va urma un set de măsuri ceva mai relaxate şi după 2-3 săptămâni de cantonament, urmează să revenim şi noi la normalitate, cu antrenamente colective. Aşteptăm însă detalii care nu sunt stabilite încă şi am un mare semn de întrebare în privinţa datei de reluare a campionatului. Guvernul şi cei care conduc fotbalul nu îşi asumă acest lucru, să anunţe exact când se reiau exact campionatele. Aşa este destul de complicat, vom cheltui bani şi energie şi apoi poate urma o decizie de la autorităţi, că nu se mai reia nimic. Este foarte greu să îţi faci planuri şi calcule în aceste zile”, a conchis Balint, la ProSport live.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Facebook Comments