Balint anticipează un meci crâncen cu „U” Cluj: „Întâlnim o echipă într-o formă foarte bună”

by Sorin Haut

Utiștii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru meciul de sâmbătă, ora 12, cu Universitatea Cluj, contând pentru etapa a doua a play-out-ului Superligii. Veștile nu sunt tocmai bune, în sensul că au apărut două probleme de lot și anume accidentarea de lungă durată a lui Erico și dureri musculare din nou pentru Isac. De asemenea, nu se va putea conta pe Aly Abeid, care revine la Arad abia mâine seară, în vreme ce Rareș Pop acuză o stare de oboseală după ce a jucat constant în ultima perioadă, totul culminând cu perioada petrecută la naționala U19, unde de altfel s-a și remarcat cu un gol și un assist în meciul cu Franța. În schimb, al treilea internațional revenit la club, basarabeanul Postolachi, se află în deplinătatea forțelor fizice: Nu voi putea conta pe Aly în acest meci, el având de parcurs și un drum lung până la Arad, Postolachi are deja două antrenamente cu noi și este ok. Rareș acuză o stare ceva mai accentuată de oboseală dar s-a antrenat azi și cred că va fi apt pentru meciul de sâmbătă. Din păcate, s-a accidentat la bicepsul femural Erico, iar din câte am înțeles este o leziune musculară ce îl va ține pentru 5-6 săptămâni (va mai prinde probabil doar un posibil baraj) în afara programului echipei. De asemenea, Isac are o inflamație, după antrenamentul de intensitate și a acuzat iarăși probleme musculare. Deja la el se adună, o să vorbesc cu prietenul meu din Germania pentru a-l trata acolo, la fel ca și pe Benga și Șteau, a spus astăzi Laszlo Balint, la conferința de presă de dinaintea partidei cu șepcile roșii”. Antrenorul UTA-ei a prefațat confruntarea cu trupa lui Neluțu Sabău, una din formațiile în formă și cu pretenții chiar de locuri fruntașe în play-out:

Aly Abeid ajunge târziu și nu va juca, sezon ca și încheiat pentru Erico!

Este clar că întâlnim o echipă în formă sportivă foarte bună, ce are în componență jucători cu experiență dar și calitate individuală peste medie, capabili să rezolve situații 1 la 1. I-aș nominaliza în special din linia mediană pe Filip și Nistor, dar stau foarte bine și în atac și apărare. Așadar, din prisma calității adversarei o să ne aștepte un meci foarte complicat, este un moment greu pentru noi, dar eu zic că aveam puterea necesară pentru a găsi resursele să câștigăm sâmbătă. Trebuie să trecem peste orice impediment, inclusiv cel al terenului, știu că s-au făcut eforturi pentru îmbunătățirea stării gazonului și nu putem să ne uităm la chestiunile astea. Important este să facem tot ce ține de noi pentru a ne apropia victoria. Am un respect deosebit pentru Sabău, este o figură marcantă din fotbalul românesc, atât ca și fotbalist cât și ca antrenor. Lupta pentru salvare se va da până în ultima etapă, sunt sigur de asta, iar pe această cale țin să le mulțumesc oamenilor deloc puțini care ne-au transmis în această pauză mesaje de încurajare. Le promitem că vom da totul pentru a ne atinge obiectivul, a mai spus Balint. Meciul dintre UTA, locul 14, cu 14 puncte și Universitatea Cluj, locul 9, 20 de puncte, este programat sâmbătă pe Arena Francisc Neuman, cu începere de la ora 12.

 

 

 

 

Facebook Comments