Băiat de 14 ani, ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost călcat în picioare de alți trei minori, la Lipova

by Adrian Pavel

Referitor la informațiile apărute în spațiul public, Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Arad este abilitat să comunice următoarele:

Din cercetări a reieșit că în ziua de 20 septembrie a.c., la o unitate de învățământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului și membrelor inferioare.

Polițiștii Orașului Lipova s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și luarea măsurilor legale.

Facebook Comments