Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Rezultatele vor fi afişate astăzi

by Cristian Dobre

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie vor fi publicate miercuri (până la ora 12,00) şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 14,00 – 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Conform MEC, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments