Baby Yoda este cea mai vândută figurină ”funko” din toate timpurile

by Cristian Dobre

Personajul Baby Yoda din noul serial ”The Mandalorian” al francizei Star Wars, lansat în urmă cu trei luni, a devenit cea mai populară figurină ”funko” – unul din produsele de colecţie cel mai vândut din toate timpurile, relatează vineri EFE.

Curiozitatea acestei ştiri, avansată de compania care comercializează aceste figurine este că jucăria nu a fost încă scoasă la vânzare, dar a reuşit să doboare recordul de rezervări pe pagina sa de internet, devansând alte personaje carismatice precum roboţii C-3PO şi R2-D2, supereroii Marvel sau vedete pop precum Britney Spears.

Într-un clip postat pe Twitter, directorul artistic al companei Funko Inc., Reis O’Brien, şi-a exprimat uimirea la aflarea veştii că Baby Yoda a devenit cea mai vândută figurină din toate timpurile. „Este o nebunie!”, a spus el, folosind expresia ”it’s bananas’.

O’Brien a explicat că echipa sa a fost nevoită să creeze figurina urmând mai multe recomandări şi linii directoare fără să vadă personajul apărut pe micile ecrane, deoarece expectativa creată în jurul serialului legat de universul Star Wars ar fi putut genera scurgeri de informaţie.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments