AZI, 4 FEBRUARIE – ZIUA MONDIALA DE LUPTA IMPOTRIVA CANCERULUI

by Cristian Dobre

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului se marchează la 4 februarie, militându-se, cu acest prilej, pentru accesul egal al tuturor pacienților la cele mai noi terapii împotriva bolii, inițiativa având drept scop sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică.

În 2014, a fost lansat, în România, sistemul TrueBeam — cea mai revoluționară tehnologie de radioterapie, existentă, în prezent, în tratamentul cancerului.

Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei mondiale în lupta cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptate la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media în lupta împotriva cancerului.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer — IARC) sprijină Uniunea pentru Controlul Internațional al Cancerului (Union for International Cancer Control — UICC) pentru a promova căile menite să diminueze povara globală a cancerului.

Boala este provocată de creșterea necontrolată și multiplicarea celulelor canceroase, care poate afecta orice parte a corpului. Extinderea poate afecta și zonele apropiate tumorii, dar pot apărea metastaze și în zone îndepărtate. Multe forme de cancer pot fi prevenite prin evitarea factorilor de risc. O mare parte a formelor de cancer poate fi tratată chirurgical, prin radioterapie, chimioterapie, dacă boala este depistată în fază incipientă.

Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în întreaga lume, afectând anual femei și bărbați, tineri și vârstnici. Cancerul la plămân, stomac, colon, ficat, sân, col uterin sunt cele mai frecvente cazuri care duc la mortalitate, provocând aproximativ 13% din totalul deceselor pe plan mondial. Aproximativ 30% dintre cazurile de deces din cauza cancerului au drept cauză un indice crescut al masei corporale/obezitate, lipsa din alimentație a fructelor și legumelor, consumul de alcool și tutun.

Fumatul este cauza a 22% dintre decesele provocate de cancer și a 71% dintre decesele provocate de cancer pulmonar. Aproximativ 70% dintre cazurile noi de cancer apar în țările slab dezvolatate sau în curs de dezvoltare. Numărul deceselor din cauza cancerului la nivel mondial este în continuă creștere, estimându-se o cifră de 13,1 milioane decese în 2030, potrivit site-ului www.un.org.

Consumul de tutun și alcool, o dietă nesănătoasă, lipsa activității fizice, sunt principalii factori de risc. Alți factori sunt infecțiile cronice în urma hepatitei de tip B, de tip C și unele cazuri de infecții cu Papilloma Virus (HPV). Cancerul de col uterin este o cauză importantă de deces la femei în țările în curs de dezvoltare.

Potrivit OMS, cancerul determină unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza și malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer. Aproximativ 7,6 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului în întreaga lume, iar dintre aceștia, 4 milioane mor prematur (la vârste între 30-69 de ani). OMS precizează că 1,5 milioane de persoane care suferă de această boală ar putea fi salvate, dacă ar fi luate măsuri decisive pentru a atinge obiectivul OMS ”25 by 25”: reducerea deceselor premature prin boli netransmisibile cu 25% până în anul 2025. La nivel mondial, este estimată o creștere a îmbolnăvirilor, ajungând la 19,3 milioane de cazuri (pe an) în 2025, comparativ cu 14,1 milioane în 2012.

UICC este un consorțiu mondial, care are ca membre peste 800 de organizații care luptă împotriva cancerului, din peste 155 de țări. UICC a organizat pentru prima dată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului în 2006.

Conform statisticilor, incidența mortalității la diferite tipuri de cancer este următoarea: la sân — 36%, de colon — 54%, col uterin — 44%, plămâni — 88%, ovarian — 55%, pancreas — 89%, stomac — 84%, creier — 92%, ficat — 82%, rinichi — 43%, tiroidă — 16%, piele — 30%, alte tipuri — 58%.

În fiecare an, OMS centralizează datele privind cancerul în țările lumii. În 2014, în România 30.100 de bărbați și 20.200 de femei au murit de cancer. În cazul bărbaților, 27,3% au murit din cauza cancerului de plămâni sau de trahee, 11,8% au suferit de cancer de colon, 8,3% de cancer de stomac, 7,1% au avut cancer de prostată, iar 6,9% au avut cancer în zona orală (bucală). Pentru 38,6% OMS notează ”alte tipuri de cancer”. La femei, 17% au murit din cauza cancerului de sân, 12,9% din cauza celui de colon, iar 10,4% au avut cancer de plămâni sau de trahee. Alte 10,1% dintre femei au murit din cauza cancerului de col, iar 6,2% din cauza cancerului de stomac. 43,2% au murit din cauza ”altor tipuri de cancer”.

În ceea ce prive?te inciden?a cazurilor — adică numărul îmbolnăvirilor a?a cum arăta el în 2014, avem a?a: peste 9.300 de bărba?i cu cancer de plămâni, aproape 6.000 cu cancer de colon, peste 4.500 cu cancer de prostată. Mai erau ?i mai bine de 3.100 suferinzi de cancer de vezică ?i peste 2.700 cu cancer de stomac. În cazul femeilor, cele mai multe sufereau în 2014 de cancer de sân — aproape 9.000, apoi aproximativ 4.500 aveau cancer de colon, peste 4.300 cancer de col, peste 2.300 cancer de plămâni ?i 1.850 cancer ovarian.

Motivul pentru care mortalitatea este destul de ridicată în România este depistarea tardivă a maladiei. Românii nu fac controale regulate și amână sfătuirea cu medicul până în momentul în care nu mai pot suporta simptomele.

Din 2015, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este marcată și în România.

Potrivit Legii 274/2015 privind declararea Zilei de luptă împotriva cancerului, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile nonguvernamentale pot acorda, cu acest prilej, sprijin material și financiar pentru organizarea de evenimente dedicate creșterii nivelului de educație sanitară și a gradului de conștientizare în ceea ce privește această maladie. Totodată, Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot realiza și pot include în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

La 10 iunie 2015, plenul Senatului a adoptat două propuneri legislative, prin care 1 octombrie a fost declarată Ziua de luptă împotriva cancerului de sân, iar 4 februarie — Ziua luptei împotriva cancerului. Actul normativ care are ca obiect declararea zilei de 4 februarie ca Zi a luptei împotriva cancerului a fost inițiat de deputatul UNPR Constantin Mazilu. Secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a precizat că cele două propuneri legislative sunt susținute de Guvern, ele fiind incluse în calendarul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). „Nu există o temere a inflației acestor date pe care România să și le includă în calendarul de luptă împotriva cancerului. Atât data de 4 februarie — Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, cât și data de 1 octombrie sunt date trecute în calendarul anual al OMS”, a spus Iliescu.

Camera Deputaților a adoptat proiectul legislativ privind declararea zilei de 4 februarie — Ziua luptei împotriva cancerului, la 13 octombrie 2015, aceasta fiind for decizional în acest caz. În expunerea de motive a actului normativ, se arată că Ziua mondială de luptă împotriva cancerului este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la summit-ul mondial împotriva cancerului pentru noul mileniu, desfășurat la 4 februarie 2000. Acest document consemnează necesitatea unei alianțe puternice între cercetători, profesioniști din domeniul sănătății, pacienți, guverne, parteneri din industrie și mass-media împotriva cancerului. Tot în expunerea de motive, se arată că, în România, numărul persoanelor bolnave de cancer depășește 100.000, țara noastră situându-se pe primul loc în Europa în ceea ce privește mortalitatea prin cancer uterin. Aceasta reprezintă cea de-a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar, și prima cauză de mortalitate la femeile tinere, între 25 și 44 de ani. Potrivit OMS, aceasta se explică prin faptul că, în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă.

La 10 noiembrie 2015, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii referitoare la declararea zilei de 4 februarie drept Ziua luptei împotriva cancerului, iar Legea 274/2015 privind instituirea acestei zile a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 noiembrie 2015.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments