Avocatul Poporului cere autorităților să dea asigurări că cei de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtați din familii

by Cristian Dobre

Avocatul Poporului (AP) cere autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că persoanele de peste 65 de ani nu vor fi îndepărtate din familiile şi din locuinţele lor.

„Avocatul Poporului solicită autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spaţiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România. În ultimele două zile, la Avocatul Poporului s-au primit sute de petiţii, în care persoane în vârstă îşi exprimă temerea în legătură cu aşa-zisele planuri şi declaraţii ale unor oficialităţi din statul român privind îndepărtarea persoanelor de peste 65 de ani din familiile lor şi din locuinţele lor”, potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului menţionează că face această cerere având în vedere seriozitatea temerii create de răspândirea în spaţiul public a posibilităţii de aplicare a unei măsuri care aminteşte „mai degrabă de momente tragice ale istoriei decât de protejarea unei populaţii vulnerabile”, precum şi având în vedere că decretul privind instituirea stării de urgenţă şi cel de prelungire a acesteia interzic propagarea unor informaţii false şi obligă autorităţile la acţiune pentru a informa corect.

AP solicită şefului statului, premierului şi Grupului de Comunicare Strategică să dea asigurări că adoptarea unor astfel de „măsuri de tip totalitarist” nu vor fi niciodată o opţiune în România.

Proiectul a generat deja reacții negative în rândul opiniei publice și este respins categoric de către Guvern, care se dezice de astfel de idei și susține că nu au fost luate în discuție.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, la Digi24, că nu susține varianta ca persoanele de peste 65 de ani să fie izolate pentru a evita contactul cu cei infectați cu COVID-19.

„Să ne gândim dacă odată cu atingerea vârfului, perioada de descreștere va duce la o perioadă de relaxare. Dar relaxarea va fi în același timp cu anumite restricții, în care vor fi două sau trei ore în care putem merge cu mască și mănuși. (Relaxarea – n.red.) nu la fel pentru toate categoriile de vârstă, precum nu la fel pentru toate localitățile sau focarele. Vedem evoluția fiecărui focar în parte. Vor avea un orar în care persoanele vârstnice vor putea să iasă, să se relaxeze, dar n-aș spune eu o restricție, ci mai degrabă o precauție cu persoanele în vârstă”, a spus ministrul Sănătății.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments