AVERTISMENT PENTRU SOFERI! PREGATITI ANVELOPELE DE IARNA!

by Paula Craciun

Şoferii care şi-au schimbat anvelopele de iarnă cu cele de vară şi care intenţionează să meargă la munte în perioada următoare vor avea parte de surprize.

n următoarele zile, în zona montană vântul va sufla tare, iar pe creste va depăşi la rafală 90 km/h. La munte vor predomina ninsorile, iar mai ales în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Occidentali izolat cantităţile de precipitaţii vor depăşi 20 l/mp şi se va depune strat nou de zăpadă. Vor fi şi intervale în care ninsoarea va fi viscolită, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Șoferii pot primi amenzi de până la 1.950 lei

Codul Rutier îi obligă pe șoferi să aibă montate cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă. Potrivit Noului Cod Rutier, la art.100, aliniatul 6 se menționează că este interzisă „conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă”.

În caz contrar șoferii pot fi sancționați cu maximum 20 de puncte de amendă, respectiv 1.950 lei (un punct de amendă = 97,5 lei). Amenda minimă, în acest caz, va fi de 780 lei. De asemenea, certificatul de înmatriculare va fi reținut până când șoferul nu va face dovada montării cauciucurilor de iarnă.

Sursa: capital.ro

Facebook Comments