AUTOTURISM URMARIT IN GERMANIA, DEPISTAT DE POLITISTII ARADENI

by webeditor

La data de 2 iunie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii de la Poliţia oraşului Pâncota, au depistat un autoturism, care figura în bazele de date, urmărit de către autorităţile germane.

În urma unei acţiuni desfăşurate ieri pe linia traficului cu autoturisme furate, poliţiştii au depistat pe raza localităţii Pâncota, în posesia unui bărbat, de 34 de ani, un autoturism BMW 320D, an de fabricaţie 2.000, care figura în bazele de date, urmărit de către autorităţile judiciare din Germania.

Autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii situaţiei juridice a acestuia.

Facebook Comments