Autoturism ieșit în decor la Zăbrani. Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital

/
Autoturism ieșit în decor la Zăbrani. Cinci persoane au fost rănite și transportate la spital
Un accident rutier s-a produs în localitatea Zăbrani, unde un autoturism a ieșit în decor. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite.

La fața locului au intervenit de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Arad – substația Lipova, un echipaj SMURD Bârzava și elicopterul SMURD.

Victimele, toate conștiente, sunt două femei, în vârstă de 15 și 30 de ani, și trei bărbați, de 20, 24 și 34 de ani. Toate cele cinci persoane au suferit politraumatisme în urma accidentului rutier.

După evaluarea medicală la locul intervenției, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe pentru îngrijiri de specialitate.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.