Autoturism căutat de autorităţile din Germania, depistat de poliţiştii de frontieră de la P.T.F. Nădlac II

by Cristian Dobre

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II- Csanapalota au descoperit un autoturism marca Volkswagen , în valoare de 15.000  Euro, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 21.09.2020, în jurul orei 16.15, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanapalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar A.G., în vârstă de 39 de ani, conducând o autoutilitară marca Renault, înmatriculată în Bulgaria. Acesta transporta pe platforma un autoturism  marca Volkswagen, model Passat 3C, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat şi documentele autoturismului tractat pe platforma. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Autoturismul,  în valoare de  15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments