Autocarul UTA-ei a fost din nou vandalizat: autorii sunt suporterii lui “U” Cluj!

by Sorin Haut

La un an și jumătate distanță, autocarul UTA-ei a fost vandalizat de nou de suporteri rivali ai echipei arădene. În toamna lui 2020, fanii Rapidului au vopsit în vișiniu autocarul „Bătrânei Doamne”, cu ocazia deplasării echipei lui Laszlo Balint la București, pentru meciul cu Dinamo, pentru ca azi noapte, să vină rândul fanilor lui “U” Cluj să îşi pună  “semnătura” pe acelaşi autocar! Ultraşii “şepcilor roşii” sunt înfrăţiţi cu cei ai lui Dinamo şi cum cei ai UTA-ei au legături strânse cu suporterii CSA Steaua, rivalitatea este la ea acasă. UTA joacă în această după-amiază pe terenul lui CFR Cluj și s-a cazat de ieri la Hotelul Sunny Hill, dintr-o zonă mai liniștită a orașului de pe Someș.

Surpriza neplăcută a venit însă în această dimineață, când șoferul a găsit autocarul clubului arădean inscripționat cu mesaje triviale vopsite în gri, plus 1919, adică anul înființării Universității Cluj. Cazul a ajuns și în atenția Poliției din Cluj, care l-a audiat deja pe șoferul autocarului şi a deschis o anchetă! UTA va fi susţinută şi astăzi de suporteri, care au anunţat că fac deplasarea pentru duelul cu liderul Ligii 1 cu maşini personale.

Facebook Comments