Austria ar putea fi obligată să explice veto-ul din Consiliu privind Schengen

by Adrian Pavel

Austria ar putea fi obligată să justifice veto-ul privind aderarea României la Schengen, potrivit unui raport prezentat în Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European prezentat de europarlamentarul PSD Victor Negrescu. „Există la nivel european mai multe cazuri în care Consiliul nu a respectat principiul cooperării loiale prezentat în tratatele europene și în care a blocat procesul decizional european, inclusiv prin aplicarea unor veto-uri nejustificate legal.
Prin acest raport, Parlamentul European caută să clarifice din punct de vedere juridic aceste aspecte în așa fel încât, în contextul discuțiilor privind aderarea României la spațiul Schengen, al unui nou vot în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne și al unui posibil atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să existe argumente legale suplimentare în favoarea obiectivului țării noastre de a intra în zona de liberă circulație.
Raportul solicită ca pozițiile statelor membre la momentul adoptării unui act de către Consiliu să fie prezentate public și să se introducă obligativitatea unei justificări legale obligatorii, în toate cazurile în care statele membre aplică dreptul de veto asupra unei anumite decizii, a explicat Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă.
Premierul Marcel Ciolacu a oferit noi detalii despre intenția de a da în judecată Austria dacă va continua să blocheze aderarea la Spațiul Schengen. Dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen, Guvernul României va ataca la Curtea de Justiție a UE (CJUE), a spus premierul Ciolacu.
Eu cu certitudine, dacă în decembrie Austria va vota împotriva aderării României la Spaţiul Shengen, voi ataca la CJUE. Mai mult, eu doresc ca în acest demers, şi e un atac al statului român (..) eu vreau să am partener în acest atac pe care îl fac la CJUE, Consiliul European, care ne susţine şi a declarat, Parlamentul European, care susţine România şi a declarat, şi Comisia Europeană, care ne susţine şi a declarat”, a spus Marcel Ciolacu.

Facebook Comments