Aurul, de neoprit: se îndreaptă spre cea mai mare creştere anuală din 1979

Aurul, de neoprit: se îndreaptă spre cea mai mare creştere anuală din 1979

Aurul traversează în 2025 cel mai bun an al său din ultimele aproape cinci decenii, pe fondul tensiunilor geopolitice, al incertitudinilor economice globale și al schimbărilor din politica monetară, potrivit unei analize publicate de CNN. Contractele futures pe aur tranzacționate la New York au crescut cu aproximativ 71% de la începutul anului, fiind pe cale să consemneze cea mai mare apreciere anuală din 1979. Ultima dată când aurul a cunoscut o astfel de evoluție, Statele Unite se confruntau cu o criză energetică majoră, inflația era ridicată, iar administrația de la Casa Albă era condusă de Jimmy Carter, într-un context de instabilitate accentuată în Orientul Mijlociu.

Un context global marcat de incertitudine

Analiștii remarcă similitudini evidente între situația actuală și cea de la finalul anilor ’70. Tarifele comerciale afectează fluxurile globale, războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, tensiunile dintre Israel și Iran s-au reaprins, iar Statele Unite au confiscat petroliere în largul coastelor Venezuelei. În acest climat, investitorii se reorientează către active considerate sigure, aurul fiind principalul beneficiar.

Metalul prețios este perceput ca o investiție rezilientă, capabilă să își păstreze valoarea în perioade de criză, inflație ridicată sau depreciere a monedelor.
„Incertitudinea rămâne o caracteristică definitorie a economiei globale. În acest context, aurul a devenit tot mai atractiv ca diversificator strategic și sursă de stabilitate”, a declarat Joe Cavatoni, strateg senior de piață la World Gold Council.

Politica monetară favorizează aurul

Deși aurul nu generează randamente sub formă de dobândă, reducerea ratelor de dobândă de către Rezerva Federală a SUA a diminuat atractivitatea obligațiunilor, sporind interesul pentru metalul prețios.

La începutul anului, aurul se tranzacționa în jurul valorii de 2.640 de dolari pe uncie troy. În prezent, prețul a depășit pragul record de 4.500 de dolari pe uncie, iar analiștii de la JPMorgan Chase estimează că aurul ar putea depăși 5.000 de dolari pe uncie în 2026.

Creșterea aurului a depășit semnificativ evoluția pieței de capital. Indicele S&P 500 a avansat cu aproximativ 18% în 2025, comparativ cu saltul de 71% al aurului.

Băncile centrale, actori-cheie pe piața aurului

Cererea este alimentată și de achizițiile masive ale băncilor centrale. Potrivit datelor World Gold Council, acestea au cumpărat peste 1.000 de tone de aur în fiecare din ultimii trei ani, față de o medie anuală de 400–500 de tone în deceniul anterior. China se află în fruntea acestui val, încercând să își reducă dependența de dolar și de titlurile de stat americane.

„Actualul val de achiziții ale băncilor centrale este diferit, pentru că este profund ancorat în geopolitică”, a explicat Ole Hansen, șeful strategiei pentru mărfuri la Saxo Bank.