Augustin Viziru participă la ,,Survivor” chiar și cu probleme de sănătate

by Cristian Dobre

În urmă cu 4 ani, Augustin Viziru rămânea cu sechele de pe urma unei accidentări grave la “Ferma Vedetelor” și se plângea că nu o să mai poată avea niciodată cea mai bună condiție fizică. Conștient de “handicap”, înainte de participarea la “Survivor”, Viziru a petrecut zile întregi în sala de sport.

Augustin Viziru nu este la prima participare la un reality-show de supraviețuire. În 2015, actorul a fost la un mic pas de a câștiga titlul de “fermierul anului”, însă într-un moment de neatenție și-a nenorocit mâna stângă.

În timp ce tăia bușteni, chiar în cadrul finalei, Augustin și-a secționat tendoanele de la mâna stângă, după ce toporul s-a dezechilibrat și l-a lovit. Pe moment nu a simțit durerea, având adrenalina la maximum, însă în momentul în care și-a dat mănușa jos, Viziru a constatat că tăietura era destul de serioasă: se putea vedea osul.

“Nici biliard nu mai pot să joc, din cauza accidentării la mână, că nu-mi mai simt degetele deloc. Cu scuterul nu mai pot să merg că am făcut hernie de disc. Cred că o să fie, doar că trebuie să mă mișc mai mult. Nici în copilărie, nici în tinerețe nu am fost cel mai harnic om din lume și am am înțeles că, fără muncă, nu se prea poate. Ca să am grijă de mine trebuie să fac mai multe chestii, nu mai merge să mai stau”, ne declara Augustin Viziru cu doar câteva luni înainte de a semna contractul cu producătorii show-ului “Survivor”, emisiune ce va fi prezentată de Dan Cruceru.

Concursul a venit la fix pentru Viziru care, de cum a semnat contractul, a și intrat în sala de sport. Zilnic, de aproape două luni, se antrenează intens. Atât pentru a-și recupera condiția fizică, dar și pentru a nu se face de râs în fața celorlalți concurenți. Chiar dacă nu se ajută prea mult de mâna stângă, încă afectată, actorul ridică greutăți, aleargă pe bandă și face exerciții care să-i mărească masa musculară.

“De când am decis să concurez la «Survivor România» am început să mă pregătesc intens, din punct de vedere sportiv. Este pentru prima dată în viața mea când mă pregătesc constant, de cel puțin o lună și jumătate. Deși nu știu la ce anume să mă aștept în Republica Dominicană, unde se va filma show-ul, de-abia aștept să ajung acolo”, ne-a mai declarat Augustin.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments