Au vândut tot ce aveau pentru a investi în moneda virtuală bitcoin

by Dana B.

În speranță că într-o zi vor deveni milionari, o familie olandeză și-a vândut afacerea, casa, cele două autoturisme, o motocicletă și restul bunurilor pentru a-și investi toate economiile în moneda virtuală bitcoin, informează joi AFP.

”Mizăm totul pe bitcoin, am vândut totul pentru a investi în această monedă”, spune Didi Taihuttu, un antreprenor din industria auto, de 39 de ani, care locuiește în prezent într-un camping alături de familia sa pentru ”a economisi mai mulți bani pe care să-i schimbe în bitcoin”.

După ce ”a renunțat la o existență materialistă” acum trei luni, acest ”pasionat de bani virtuali” trăiește în prezent, împreună cu soția și cu cele trei fiice de 12, 10 și respectiv 7 ani, într-o cabană modestă de 50 de metri pătrați situată într-un camping din Venlo (în estul Olandei), în timp ce economiile sale ”cresc în fiecare minut undeva pe cloud”.

La lansarea sa, în februarie 2009, un bitcoin era echivalentul câtorva cenți, iar la începutul anului 2017, a ajuns la 966 de dolari. De atunci, moneda virtuală, care păstrează anonimatul proprietarilor săi, a crescut constant.

Afectată în ultimele luni de probleme interne sau de reglementările adoptate de China care au provocat o scădere de 40%, moneda virtuală a depășit, cu toate acestea, pragul istoric de 5.000 de dolari și ar putea să crească în continuare.

”Este moneda viitorului, asistăm în prezent la revoluția sau la evoluția sistemului monetar”, se entuziasmează Taihuttu, de profesie informatician, conducătorul, până de curând, al unei echipe de 16 angajați.

”Am investit deja zeci de mii de euro la care se va adăuga și suma obținută după vânzarea casei”, a explicat pentru AFP.

”În 2020, un bitcoin va valora probabil 25.000 de euro”. Și dacă, ”din nefericire”, cursul va scădea, acesta și familia sa ”o vor lua de la început”.

”Nu vrem însă să trăim cu teamă”, a adăugat el.

Dacă va deveni cel mai bogat om din lume, Didi Taihuttu își propune ca banii pe care îi va câștiga să-i folosească ”pentru a le arăta lumea fetelor lui și pentru a ajuta persoane defavorizate”.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments