Au tras la cântar și s-au ales cu dosar penal. Prejudiciu de peste 19.000 de lei

by Cristian Dobre

Polițiștii orașului Ineu au fost sesizați ieri, prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că doi bărbați încearcă să prejudicieze o societate comercială de pe raza localității prin utilizarea de dispozitive care să indice eronat valorile cântarului.

În fapt, un bărbat de 50 de ani, din județul Constanța, în calitate de administrator al unei societăți comerciale care tranzacționează cereale, împreună cu un bărbat de 32 de ani, din județul Argeș, în calitate de conducător auto, au amplasat un dispozitiv metalic la cântarul silozului, pentru a indica o greutate mai mică decât cea reală, această metodă fiind folosită și anterior de cei doi, la achiziția de cereale.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, din cantitatea reală încărcată ar lipsi 12.700 kg, fiind cauzat astfel un prejudiciu de 19.050 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Polițiștii continuă documentarea activității infracționale a celor doi.

Facebook Comments