Au mai trecut șase luni și lucrările la drumul Arad – Șiria nu au început, așa cum promitea CJA

by Cosmin Mihuta

Vă mai aduceți aminte de scandalul de la începutul anului, pe tema reabilitării drumului Arad – Șiria? Cum dădeau cei de la CJA vina pe guvern, pe PSD, pe parlamentari, lună și stele, pentru că nu pot să reabiliteze acest drum, deși au banii asigurați din fonduri europene. La acea vreme, președintele Cionca, vicele Bîlcea, ne bombardau cu comunicate de presă prin care înfierau PSD, că le blochează licitația. Că dacă n-ar fi așa, spunea președintele Iustin Cionca, „astăzi puteam deja lucra acolo, dar Guvernul a considerat că arădenii trebuie să circule printre gropi“.

Au trecut șase luni din anul 2019, dar lucrurile stau tot așa. Guvernul, între timp, n-a mai băgat bețe-n roate, dar uite că acel „puteam deja lucra acolo“ nu s-a concretizat nici în ziua de azi. La începutul lunii februarie, șefii CJA ne anunțau că, gata, s-a deblocat chestiunea, urmează licitația, în 28 martie se deschid ofertele și la muncă, drumul va fi ca nou.

Povești. Suntem în iunie și nu avem nici măcar semnat contractul. Și nici nu se mai aude nimic de licitația  cu pricina. În urmă cu o lună, după ieșirea deputatului Florin Tripa, care cerea lămuriri cu privire la licitația pentru drumul Arad  – Șiria – Pâncota – Buteni, Consiliul Județean a binevoit să anunțe că s-au înscris în cursă șapte firme. Și cam atât, de atunci… pauză. Aceeași situație pe care o avem de prin 2010, de când cei de la PDL/PNL, care au condus CJA în această perioadă, au început să promită că drumul va fi reabilitat. Între timp, mii de arădeni și-au „rupt“ mașinile în acel drum, au fost zeci sau poate sute de accidente, au murit oameni, dar lucrurile sunt neschimbate.

Așteptăm cu interes noi promisiuni și noi scuze din partea celor care ar fi trebuit să reabiliteze acest drum, precum și indicarea vinovaților, care sunt de oriunde altundeva, mai puțin de la CJA sau PNL.


Facebook Comments