Au început lucrările la centura Curticiului!

by Florian Popa

Primarul orașului Curtici, Bogdan Ban, a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, începerea lucrărilor pentru “Drum ocolitor Macea, construirea centurii ocolitoare sud-nord, orașul Curtici-extravilan”, în cadrul proiectului transfrontalier, “Conectarea comunităților la Infrastructura TEN-T în Zona de frontieră româno-maghiară”.

„Mulțumim pentru prezență domnului vicepreședinte al Consiliului Județean Arad – Răzvan Cadar, domnului director al BMVA Bekes- Szasz Zsolt, partenerii noștri din cadrul acestui proiect, doamnei Gabriela Chiricheu, coordonatorul principal al proiectelor în care este implicat Consiliul Județean Arad, prietenilor mei, primarul orașului Pecica- Petru Antal și primarul orașului Sântana- Daniel Tomuța și nu în ultimul rând domnului viceprimar Dan Doba și colegilor din cadrul primăriei orașului Curtici, care prin multă muncă au făcut ca acest proiect să fie posibil. Am primit confirmarea dirigintelui de șantier că începutul acestor lucrări este unul conform cu pașii prevăzuți în proiectul tehnic. Doamne ajută!“, a declarat Bogdan Ban.

Orașul Curtici va construi centura sud-nord a oraşului (7,3 km)  legând zona industrială cu DN 79 şi cu punctul de trecere de frontieră Vărşand, având alocați ca sumă eligibilă 4,1 milioane Euro.

Investiția se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad de a realiza o rețea de drumuri în zona de graniță prin care să fie potențat rolul de poluri de dezvoltare locală al orașelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chișineu-Criș, să se degreveze punctul de frontieră Nădlac prin  redistribuirea traficului transfrontalier către puncte de frontieră alternative și prin care să se asigure legătura dintre DN 79 și punctul de frontieră Vărșand cu ocolirea orașului Chișineu-Criș.

Prin acest proiect populația localităților Curtici, Macea, Sânmartin și Socodor va avea acces la drumuri modernizate.

Facebook Comments