AU FOST SELECTATI PARTICIPANTII LA A III-A EDITIE A ACADEMIEI ARADENE DE LIDERI

by Cosmin Mihuta

Week-end plin la Academia Arădeană de Lideri! Prima promoție admisă în 2011 în program a absolvit în acest week-end ultimul curs, iar în aprilie își vor prezenta proiectele de final, „Contractul cu Aradul”.

Tot în acest week-end, proiectul face pași importanți pentru un nou debut. După un îndelungat și laborios proces de selecție au fost aleși participanții pentru cea de a 3-a ediție a proiectului, ediție care va debuta în luna aprilie 2014. De la anunțul deschiderii aplicațiilor pentru cea de a 3-a ediție a proiectului, un total de 87 de persoane au completat pașii necesari pentru a face parte din proiect. Dintre aceștia, 38 au fost invitați să participe la interviurile finale. Procesul de selecție s-a desfășurat pe baza unei grile de punctaje, în baza criteriilor de selecție stabilite de către echipa de proiect a Mișcării Arădene.

Datorită numărului mare de aplicații foarte bune numărul de candidați permanenți admiși în program în acest an a fost de 22 de participanți. Pe lângă aceștia, în program vor exista încă 6 candidați care au primit vouchere de acces la 5 cursuri din cadrul programului, la alegere.

Programul va demara efectiv în data de 5 aprilie 2014, cu un curs de dezvoltare personală, dar vor fi atinse și definirea obiectivelor, comunicarea regulilor proiectului sau crearea grupurilor de lucru. Toți participanții selectați în proiect vor primi în zilele următoare detalii suplimentare cu privire la program.

 

Vezi aici lista candidatilor admişi: candidati admisi pdf

Facebook Comments