Au demarat lucrările la noua sală de sport din Săvârșin

by Cosmin Mihuta

În această lună, au demarat lucrările la noua sală de sport din comuna Săvârșin, un proiect finanțat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.

Sala de sport care se va construi pe strada Făgetului, va dispune de o tribună cu 102 locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public. Sala de sport va permite practicarea mai multor discipline sportive, existând marcaje cu distanțele de siguranță aferente, care permit practicarea de sporturi precum fotbal, baschet, tenis sau volei.

Totodată, sala va putea fi folosită și pentru activități non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziții).

„Am dat drumul la lucrări la noua sală de sport din Săvârșin, finanțată prin CNI. Se lucrează intens, am turnat fundația sălii și trecem la ridicarea stâlpilor. Toată aprecierea pentru societatea executantă, Simion Tehnoconstruct, care demonstrează ce înseamnă seriozitate, profesionalism, promptitudine și bună-credință. Este un proiect important pentru comunitate și sper ca lucrurile să se miște în același ritm în continuare și în cât mai scurt timp să o dăm în folosință, pentru elevi, iubitori ai sportului, dar și pentru diferite evenimente“, spune primarul Ioan Vodicean.

Facebook Comments