Arădeanul Mihai Motorca este atletul român al anului, la categoria U18!

by Sorin Haut

Federația Română de Atletism a anunțat că va premia vineri, 16 decembrie, atleții care s-au remarcat în acest an competițional și antrenorii acestora, iar “Atletul anului 2022” la categoria U18 este Mihai Motorca (dublă legitimare CSS Gloria Arad – CSM Arad, profesor Constantin Miclea)!

Arădeanul este performer în acest an în proba de aruncarea discului, cucerind pe plan internațional trei medalii prețioase: aurul la Festivalul Olimpic al Tineretului European și la Campionatele Balcanice U18 și bronzul la Campionatele Europene.

Facebook Comments