Atleţii arădeni îşi pun speranţe în medalii la Naţionale

by Sorin Haut

Vineri şi sâmbătă e programată, la Piteşti, finala Campionatelor Naţionale de tineret şi seniori la atletism. CS Municipal Arad şi CS Universitatea Arad îi va avea în concurs pe Raul Rusu şi Denish Both (ambii cu dublă legitimare), în proba de aruncare a suliţei, cei doi atleţi pregătiţi de profesorul Constantin Miclea concurând în a doua sesiune a zilei de 7 iulie. Tot la Naţionale va fi prezent şi Andrei Gag, transferat recent la CSM Bucureşti, arădeanul fiind mare favorit al probei de aruncare a greutăţii, unde deţine şi recordul naţional.
Aradul o mai are la start şi pe Mădălina Florea (foto), dublă legtimare CAM Sighişoara – CS Universitatea, semifondista urmând să alerge în probele „maraton”, de 5.000 şi 10.000 de metri. Clubul universitar condus de Ovidiu Şerban va mai reprezentat în Trivale de triplul medaliat la Naţionalele în sală din acest an, Nicolae Coman, dublă legitimare cu CSA Steaua, pregătit să ia startul în probele de 800 şi 1.500 de metri.

Facebook Comments