Atleţii arădeni au urcat pe podiumul naţional, la aruncări

by Sorin Haut

Bucureştiul a găzduit, în week-end, Campionatul Naţional de iarnă la aruncări lungi. Raul Rusu, dublă legitimare CS Municipal – CS Universitatea Arad, este medaliat cu bronz la seniori, în urma unei aruncări ce a măsurat 67.60 metri, în vreme ce colegul său, Denis Both, tot dublă legitimare CSM Arad – CS Universitatea, a cucerit şi el bronzul la tineret, cu 60,23 metri. La categoria juniori II, în proba de aruncare a discului, Andrei Câmpan, de la CS Municipal, a cucerit medalia de bronz la juniori II, el situându-se pe locul 6 la juniori I. În fine, Andrei Severin, legitimat la CSȘ Gloria Arad, s-a clasat pe locul 9 la suliţă, în concursul juniorilor II.
Cele mai bune rezultate au venit însă, la categorii copii, unde performerul a fost Mihai Motorca – CSS Gloria, 12 ani, campion naţional la ciocan şi medaliat cu bronz la disc, iar Vannessa Oriaku, dublă legitimare CSS Gloria – CS Universitatea, a cucerit argintul la suliţă. La juniori III, Andrei Mondek – CSS Gloria a ocupat locul 4 la ciocan şi 6 la disc, iar Erika Zaharia a fost a patra la ciocan şi a şaptea la suliţă. Antrenorii atleţilor arădeni sunt Constantin Miclea şi Zoltan Szabo.

Facebook Comments