ATLETII ARADENI AU TRIUMFAT LA MARATONUL INTERNATIONAL AL BUCURESTIULUI

by Sorin Haut

Campionatele Naţionale de Maraton, care au avut loc în cadrul ediţiei a şaptea a Maratonului Internaţional Bucureşti, au fost câștigate de arădeanul Sorin Mîneran (ACS Run for Agro – CSM Arad), cu timpul 2.30.47. Proba de semimaraton, din cadrul competiției amintite, a fost câștigată, la feminin, de către sportiva cu dublă legitimare CS UAV Arad – CAM Sighișoara, Mădălina Monica Florea (1.15.51), urmată pe podium de Mihaela Maria Prunduș (1.18.19) și poloneza Anna Celinska (1.23.53). Atleții clasați pe podium au fost recompensați cu medalii care au purtat numele Constantinei Diță, campioană olimpică la Beijing în 2008. Diță, deținătoare a recordurilor naționale la probele de 20 km alergare pe șosea, semimaraton și maraton, s-a retras din activitatea competițională cu ocazia acestui eveniment. Peste 9.000 persoane din 55 de țări au participat sâmbătă și duminică la cea de-a 7-a ediție a Maratonului Internațional București Raiffeisen Bank, potrivit organizatorilor.

Facebook Comments