Atleţii arădeni au făcut furori înainte de Balcanice: Both a luat argintul la Internaţionale, iar Motorca a fost primul la U20!

by Sorin Haut

Rezultate deosebite pentru atleții arădeni în cadrul ediţiei a 67-a a Campionatelor Internaționale ale României „Iolanda Balaş Soter”, precum și la Campionatul Național U20, etapa 1. Ambele competiții s-au desfășurat pe stadionul de atletism din Craiova, în perioada 4-5 iunie. Performerul începutului de an pentru atletismul arădean, Mihai Motorca (foto text) a fost cel mai bun în proba de aruncare a discului U20, cu o performanță excelentă, de 51,80 metri, ceea ce reprezintă un nou record personal cu discul de 1,75 kilograme. Atletul cu dublă legitimare CSŞ Gloria Arad – CSM Arad va concura în data de 12 iunie la Campionatul Balcanic U18 de la Bar (Muntenegru), cu șanse foarte mari la podium, el având cea mai bună performanţă europeană a anului şi a patra la nivel mondial în 2022, cu 59,12 metri aruncaţi la Campionatul Naţional U18, de la Piteşti!

Motorca, un nou record personal; Both – cel mai bun rezultat al sezonului!

La Campionatele Internaționale ale României, seniorul Denis Both (foto principal, CSM Arad), a aruncat suliţa la 74,82 metri (SB – cel mai bun rezultat al sezonului), şi a obținut medalia de argint. De asemenea, Denis s-a calificat la Campionatul Balcanic pentru seniori din perioada 18-19 iunie. Andrei Severin, legitimat la CSM Arad, s-a clasat pe locul 5 în aceeaşi probă de aruncarea suliţei, cu o performanță de 59,19 metri. Atleții arădeni sunt antrenați de profesorii Constantin Miclea, Zoltan Szabo şi Cătălin Betea.

 

Facebook Comments