ATLETICO A ÎNVINS BAYERN. REZULTATE DIN LIGA CAMPIONILOR

by Sorin Haut

În grupa A, Basel s-a văzut învinsă încă din prima repriză, după ce Theo Walcott a reușit ”dubla”. Atacantul de 27 de ani a avut nevoie de doar 20 de minute pentru a asigura victoria gazdelor. Ambele pase au venit din partea lui Sanchez.

Nu același lucru a fost valabil și pentru Ludogoreț, după ce campioana Bulgariei a deschis scorul prin reușita lui Natanael. Cu doar patru minute înainte de finalul primei reprize, Matuidi a restabilit egalitatea. Cavani a înscris după reluare, iar Cosmin Moți a ratat un penalty în minutul 59. După fix un minut, același Cavani a stabilit scorul final, 1-3. Claudiu Keșeru a intrat pe final, însă nu a mai reușit să schimbe soarta meciului.

În grupa B, Napoli nu a întâmpinat probleme cu Benfica pe care a condus-o chiar și cu 4-0, grație golurilor înscrise de Hamsik, Milik și ”dubla” lui Mertens. Pe final, lusitanii au redus din handicap, după reușite lui Guedes și Salvio. În celălalt meci al grupei, Beșiktaș și Dinamo Kiev au terminat la egalitate, scor 1-1, după golurile lui Quaresma și Tsygankov.

Grupa C a pornit în forță cu Celtic care a condus-o de trei ori pe Manchester City, dar echipa lui Guardiola a revenit de fiecare dată. Dembele a deschis scorul rapid în ambele reprize, iar Sterling s-a remarcat după autogol, dar și după reușita din minutul 28. S-a terminat 3-3. La fel de surprinzător a început și partida dintre Borussia Monchengladbach și Barcelona. Nemții au condus la pauză, dar Arda Turan și Pique au adus victoria catalanilor.

În ultima grupă a serii, derby-ul dintre Atletico Madrid și Bayern Munchen s-a terminat cu victoria gazdelor, prin reușita lui Carrasco. Griezmann putea majora diferența pe tabelă, dar a ratat lovitura de la 11 metri, după ce a nimerit transversala. FC Rostov, echipa românului Andrei Prepeliță, care a intrat în minutul 90, a terminat la egalitate, scor 2-2, partida cu PSV.

Rezultatele serii de miercuri, 28 septembrie:

Grupa A

Arsenal – Basel 2-0 (T. Walcott min. 7, min. 26)
Ludogorets Razgrad – Paris Saint-Germain 1-3 (Natanael min. 16, Moți pen. ratat min. 58 / Matuidi min. 41, Cavani min. 55, min. 60)

Grupa B
Beșiktaș Istanbul – Dinamo Kiev 1-1 (Quaresma min. 29 / Tsygankov min. 65)
Napoli – Benfica Lisabona 4-2 (Hamsik min. 20, Mertens min. 51, Milik pen. min. 54, Guedes min. 71, Salvio min. 86)

Grupa C
Borussia Monchengladbach – Barcelona 1-2 (Hazard min. 34 / Arda Turan min. 65, Pique min. 74
Celtic Glasgow – Manchester City 3-3 (Dembele min. 3, min. 46, Sterling autogol min. 20 / Fernandinho min. 12, Sterling min. 29, Nolito min. 55)

Grupa D
Atletico Madrid – Bayern Munchen 1-0 (Carrasco min 35, Griezmann pen. ratat min. 83)
FC Rostov – PSV Eindhoven 2-2 (D. Poloz min. 8, min. 37 / D. Propper min. 14, pen. ratat min. 56, de Jong min. 45+2).
Sursă:digisport.ro

Facebook Comments