Atenție, șoferi ! Se lucrează la coborârea de pe autostradă spre Deva

by Florian Popa

Având în vedere că suntem în perioada estivală, iar valorile de trafic pe drumurile naţionale şi autostrăzi cresc, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara îndeamnă şoferii care circulă pe traseul Timişoara – Deva să folosească următoarele rute alternative:

– Timişoara – A1 (coborârea prin nod rutier Topolovăţu Mare sau nod rutier Dumbrava/Traian Vuia) – Lugoj – Caransebeş – Haţeg – Simeria – A1.

– Timişoara – Arad – Lipova – Săvârşin – Deva – A1.

Rutele ocolitoare pot fi folosite pentru a evita aglomeraţia de pe sectorul DN 68A Margina – Ilia, sector pe care se desfăşoară, în perioada următoare, lucrări de reparaţii în regie proprie.

Reamintim faptul că pe autostrada A1, Lugoj – Deva Lotul 1, km 441+100 – km 474+800, Calea 2, sensul Nădlac-Deva) între nodurile rutiere Dumbrava – Topolovăţu Mare, respectiv autostrada A6, Calea 1 Balinţ – Lugoj), antreprenorul execută lucrări de reparaţii şi întreţinere în perioada de garanţie.

Începând de astăzi, 16 iulie, bretelele de urcare pe autostrada A6, în nodul Balinţ, pe direcţia de mers spre Lugoj, sunt închise. Şoferii care circulă pe A1 sensul Nădlac – Lugoj vor coborî de pe A1 la nodul rutier Topolovăţu Mare sau la nodul Dumbrava, iar cei care circulă pe ruta Deva – Lugoj pot coborî de pe autostrada A1 pe la nodurile Dumbrava sau Topolovăţu Mare.

Circulaţia pe A6 între Lugoj şi nodul rutier Balinţ (A1) se desfăşoară în condiţii normale.

În luna august NU vor fi instituite restricţii de circulaţie pe autostrada A1.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi aflate în administrarea D.R.D.P. Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256/246.620 sau accesând pagina de internet www.drdptm.ro.

Facebook Comments