Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o informare meteorologică și o atenționare Cod galben valabile în intervalul 20 februarie, ora 10:00 – 22 februarie, ora 10:00, care vizează precipitații moderate cantitativ, polei, viscol, intensificări ale vântului și o răcire accentuată a vremii în cea mai mare parte a țării.
Potrivit meteorologilor, aria precipitațiilor se va extinde treptat din vest și va cuprinde majoritatea regiunilor. În Banat și Crișana vor predomina ploile, în timp ce în Moldova și la munte sunt așteptate ninsori. În restul teritoriului, vineri vor fi în principal ploi, însă din cursul serii și până duminică dimineață ninsorile vor deveni dominante.
Cantitățile de apă vor ajunge local la 15–20 l/mp și izolat pot depăși 25 l/mp. Pe arii restrânse se va forma polei și ghețuș, iar în multe zone se va depune strat de zăpadă cu grosimi medii de 5–15 cm.
Vântul va avea intensificări temporare vineri în vest și la munte, apoi și în est și sud-est, cu viteze de 40–55 km/h. La altitudini mari, rafalele pot atinge 70–90 km/h. În sud-estul țării sunt prognozate episoade de viscol și vizibilitate redusă.
Atenționarea Cod galben vizează sudul Moldovei, Muntenia, Carpații de Curbură, sud-estul Olteniei și Dobrogea. În aceste regiuni, vântul va sufla cu rafale de 50–70 km/h începând de vineri după-amiaza și până sâmbătă seara. Din noaptea de vineri spre sâmbătă sunt prognozate precipitații însemnate cantitativ, inițial mixte, favorizând formarea poleiului, apoi predominant sub formă de ninsoare.
În zonele aflate sub Cod galben, cantitățile de apă pot ajunge la 15–30 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi neuniform, cu grosimi în general de 15–20 cm. Viscolul poate reduce vizibilitatea sub 100 de metri, în special în sud-estul țării.
Meteorologii avertizează că vremea se va răci accentuat, iar condițiile de trafic pot deveni dificile în mai multe regiuni, în special pe fondul poleiului și al ninsorilor viscolite.
Atenionare meteo de la ANM: Vin ploile, iar vremea se răcește accentuat în aproape toată țara