Atacantul elvețian Orhan Ademi este istorie la UTA, urmează alții la rând…

by Sorin Haut

UTA și Orhan Ademi au ajuns la un acord de reziliere a contractului de comun acord, anunță site-ul oficial al clubului arădean. Primul fotbalist elvețian din istoria UTA-ei, în vârstă de 31 de ani, a ajuns la Arad în vara acestui an, după ce s-a remarcat în tricoul echipei de liga a treia germane Duisburg. La Arad a fost însă mai mult accidentat, dezamăgind așteptările antrenorilor și a suporterilor, deși a fost prezentat în vară drept un nouar golgheter, cu realizări în Germania. Ademi este doar primul nume de pe o listă neagră destul de lungă, jucători precum Florentin Matei, Jobello sau Dobrescu având și ei șanse minime să mai fie păstrați în lotul UTA-ei. De asemenea, conducerea arădeană trebuie să fie activă pe piața de transferuri, pentru că e clar că e nevoie de întăriri pentru a duce la bun sfârșit acest sezon. 

UTA e bună de plată în speța Poenaru!

Altfel, antrenorii fără licență PRO din Superliga au fost suspendați și amendați, penalitate primind și cluburile la care au activat. Cei trei au fost prezenți la conferințele de presă sau au dat indicații jucătorilor în timpul meciurilor, lucru interzis de regulament. E vorba de Ilie Poenaru, Andrei Prepeliță și Marius Croitoru. Ultimii doi au activat la FC Argeș, clubul primind amendă de 25.000 de lei, la fel ca și UTA. Cei trei antrenori au fost penalizați, fiecare, cu 6800 de lei.

Facebook Comments