Atac armat în capitala Norvegiei. Doi oameni au fost uciși și 14 răniți

by Andreea Radu

Două persoane au fost ucise şi cel puțin 14 au fost rănite sâmbătă într-un schimb de focuri de armă într-un club de noapte şi pe străzile din apropiere, în capitala Norvegiei, Oslo, a anunţat poliţia norvegiană, conform antena3.ro. Un suspect despre care se crede că ar fi singurul autor al atacului a fost reţinut, a declarat poliţia pentru reporteri.
Scena crimei s-a extins de la London Pub în clubul de alături şi mai departe pe o stradă din apropiere, unde suspectul a fost prins la câteva minute după ce au început împuşcăturile, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Tore Barstad, pentru ziarul Aftenposten, citat de Reuters.
London Pub este un popular bar şi club de noapte pentru homosexuali din centrul oraşului Oslo.
„Am văzut un bărbat sosind cu o geantă, a luat o armă şi a început să tragă”, a relatat jurnalistul Olav Roenneberg de la postul public de radio şi televiziune NRK. Încă nu este clar care a fost motivul atacului.
Oslo urmează să organizeze parada anuală Pride în cursul zilei de sâmbătă.
„S-a confirmat moartea a două persoane”, a anunţat departamentul de poliţie din Oslo într-un tweet.
Aproximativ 14 persoane au fost transportate la spital, mai multe cu răni grave, a precizat poliţia.

Facebook Comments