Astra Giurgiu a debutat cu dreptul în Europa League

by Sorin Haut

Astra Giurgiu a învins cu scorul de 3-1 (1-1) formația azeră Zira FK, pe stadionul Marin Anastasovici, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Europa League la fotbal.

Alexandru Ioniță II (31), Alexandru Dandea (55) și Anthony Le Tallec (74) au marcat pentru gazde, în timp ce golul azerilor a fost semnat de Rașad A.Sadîgov (34).

Astra, într-o formulă mult schimbată față de sezonul trecut, a obținut o victorie concludentă, la primul său meci oficial din noul sezon competițional, care putea fi și mai clară dacă giurgiuvenii nu ratau câteva ocazii uriașe.

Manșa a doua va avea loc pe 20 iulie, la Baku, iar Astra este favorită la calificarea în turul al treilea preliminar. Tragerea la sorți a meciurilor din această fază este programată vineri, la Nyon (ora 14,00).

AGERPRES, Foto: sport.ro

Facebook Comments