ASTAZI SE IMPLINESC 122 DE ANI DE LA INFIINTAREA JANDARMERIEI RURALE DIN ROMANIA

by Paula Craciun

La data de 1 septembrie a acestui an, se împlinesc 122 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România.

În anul 1893, la data de 1 septembrie, a intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I. Această lege prevedea ca, în toate localităţile rurale din ţară, să fie instituit un Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat. Legea a stabilit, atunci, atribuţii Jandarmeriei, acelea de „a veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”.

Noul cadru legal înfiinţa, în toate comunele din ţară, plutoane, companii, secţii şi pichete de jandarmerie. Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, în acea vreme, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurorilor.

În judeţul Arad, primele formaţiuni de jandarmi atestate documentar au fost cele din anul 1918. La acea dată, funcţiona o companie teritorială ce făcea parte, alături de alte patru structuri similare, din Regimentul 3 Jandarmi a cărui reşedinţă s-a aflat temporar la Arad. În anul 1920, pe acest teritoriu, a funcţionat un batalion de instrucţie iar în anul 1929 a fost înfiinţat un inspectorat de jandarmi ce avea în componenţă posturi, secţii şi legiuni de jandarmi.

De la înființare și până în anul 1998, ziua de 1 septembrie a reprezentat şi Ziua Jandarmeriei Române. Odată cu intrarea în vigoare, în acel an, a legii de organizare şi funcţionare a instituției, data de 3 aprilie este considerată Ziua Jandarmeriei Române. Ea reprezintă data la care, în anul 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat primul act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

Facebook Comments