Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului

by Andreea Radu

Astăzi, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului și durează două săptămâni, până pe 15 august. Cei care postesc au câteva zile în care pot consuma peşte.De azi înc epe postul care îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creştini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ţinea opt zile, scrie antena3.ro.

Existau şi crestini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut începând cu 1 august şi să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Potrivit regulilor bisericești, în zilele de luni, miercuri și vineri se ajunează până la ora 15.00, iar după această oră, se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică este dezlegare la untdelemn și vin. În acest post este dezlegare la untdelemn și vin și în zilele de marți și joi.

Este dezlegare la pește în 6 august, când este prăznuită Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor.

Adormirea Maicii Domnului este cunoscută în popor şi sub denumirea de Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.

Potrivit Tradiției Bisericii, Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de mutarea ei din această viaţă.

Postul Sfintei Maria: Zile cu dezlegare la pește și untdelemn în Postul Adormirii Maicii Domnului

  • marți, 1 august: Scoaterea Sfintei Cruci – dezlegare la ulei și vin
  • sâmbătă, 5 august: Sdântul Ioan Iacob Hozevitul – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 6 august: Schimbarea la Față a Domnului, pe Muntele Tabor – dezlegare la pește
  • sâmbătă, 12 august: Sfinții Mucenici Fotie și Anichit – dezlegare la ulei și vin
  • duminică, 13 august: Sfântul Tihon de la Zadonsk – dezlegare la ulei ș
Facebook Comments