Astăzi este Ziua Paraşutiştilor Militari

by Cristian Dobre

Sărbătorită an de an la 10 iunie, Ziua Paraşutiştilor Militari aminteşte de data la care, în anul 1941, a fost înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti, denumită ulterior Compania de Paraşutişti.

Aceasta a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostaţie, primul comandant fiind numit locotenentul Gheorghe Iordăchescu, căruia, la scurt timp, i-a urmat locotenentul Ştefan Soverth, se arată în volumul „Calendarul tradiţiilor militare” (2010).

La 31 martie 1942, s-a înfiinţat Batalionul de paraşutişti, reprezentând cea de-a II-a companie de paraşutişti. Batalionul a fost întrebuinţat în luptă începând cu 23 august 1944, iar la 1 martie 1945 a fost desfiinţat. La 1 noiembrie 1950, însă, a fost înfiinţat, în baza ordinului ministrului Forţelor Armate, Batalionul 1 Paraşutişti, sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci. La 6 februarie 1951, Batalionul a fost dislocat la Botoşani, iar la 25 noiembrie 1951, la Buzău. La 1 octombrie 1952, Batalionul de Paraşutişti s-a transformat în Regiment de Paraşutişti, la 2 octombrie 1954 a primit drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974 a primit denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Paraşutare „Băneasa-Otopeni”.

În 1980, au luat fiinţă Regimentul 56 Paraşutişti Caracal, Regimentul 62 Paraşutişti Luna şi Regimentul 64 Paraşutişti Boteni. La 30 noiembrie 1990, s-au înfiinţat Brigada 1 Paraşutişti Luna, Brigada 2 Paraşutişti Clinceni, Brigada 3 Paraşutişti Bacău şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti Buzău, conducerea unitară a acestora fiind asigurată de Comandamentul Trupelor de Paraşutişti din subordinea Comandamentului Aviaţiei Militare.

Procesul de reformă din Armata Română a adus unele modificări, astfel că, începând cu 1998, au fost desfiinţate un comandament de brigadă şi două batalioane, iar alte două batalioane de paraşutişti au fost transformate în batalioane de operaţiuni speciale.

La 15 martie 2001, Trupele de Paraşutişti au trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre.

Sursa: agerpres.ro



Facebook Comments